Nici O Imagine Disponibile

Ante*metafizica: antologie lirică II

lei0
 Limba: Română  Autor: Dumitru Găleșanu  Subiect: Critică literară, Literatură română, Poezie  Editură: Eikon  Anul publicării: 2018  ISBN: 978-606-711-763-9  Localitate: București  Descriere fizică: XI, 517 pagini, [7] il. gr. (chefly color), [1] f. portr., 21 cm.  Autor secundar: Brumaru, Aurel Ion (pref.)
 Descriere:

Voulmul reprezintă Ediţia a II-a, revizuită și adăugită a volumului cu același titlu, editat și publicat de către autor în anul 2015.

,,Adâncind cunoaşterea/ lumii/ în simultaneitate,/ unde să fi fost pe-atunci poezia?/ În mai târziul luminii/ focalizând veşnicia‽”, se întreabă, aş spune în chip heideggerian, altundeva (în poemul Cred în imposibil) Dumitru Găleşanu. Dar ce să fie, cosmogonic vorbind, ,,târziul luminii”? Probabil pământul, locuirea omului pe acesta. Atunci încredinţarea poetului român să nu fie aidoma aceleia a gânditorului neamţ din Pădurea Neagră? Anume că locuirea omului e întemeiată pe poetic, (admiţând că existenţa omului porneşte de la locuire), aceasta fiind, la poetul nostru, precum la Hӧlderlin, însăşi trăsătura fundamentală a existenţei umane; absolutul, axioma infinităţii, ca să vorbim odată cu autorul de care ne ocupăm, e chiar ,,curcubeul spiritului” rămas (rosteşte Găleşanu) ,,autoexilat pe Terra în-eternitate”. Numai creaţia poetică, ar conchide aci el, face ca locuirea omului să fie locuire. Doar creaţia poetică, atunci când poezia adoptă limba filosofiei, aduce omul (,,curcubeul spiritului”) în chip poetic pe ,,Terra în-eternitate”. Studiu introductiv (A.I. Brumaru)

 

Dimensiunea gândirilor și trăirilor profund existențiale exprimate prin vers anticipează și explică întrucâtva rădăcinile mecanismului interior al autorului, omul-ca-om infinit oglindit în raza de acțiune a realismului artistic, a fabulosului meta-poetic, mitologic și filosofic, sublimând condiția sineității în cadrul spațio-temporal actual, vis-à-vis de vectorul spirit, încarcerat și eliberat apoi de materie, într-o cazualitate cosmologică inerentă. Creionând metafizic figura preaomenescului creator sub vântul istoriei, inedită va fi și perspectiva fotografiei universului contemplat de poet, nelimitat în forme și culori, miraculos și pur, ca o hologramă vie, păstrată în timp nedefinit de lumină – precum o entitate cuantică supersimetrică… din care transcende sacrul poetic însuși. (…) În pofida apartenenței lui la trecut, eliberat de orice servitute a ființei, versul revelă esența lucrului în viitor. În căutarea grației noi suntem… ca frații de sânge, celebrând ƥoemul ƞaturii… același punct etern mișcător. Argument (Dumitru Găleșanu)